O mică parte dintre cadrele didactice care ar fi trebuit să primească banii au refuzat suma propusă de minister.
ARAD. Guvernul Ponta a semnat un acord cu sindicatele din învăţământ pentru aplicarea unor măsuri care vor creşte calitatea actului didactic.
Asociația EDUCATIO, în parteneriat cu ASOCIAȚIA PĂRINȚI ȘI PROFESORI PENTRU O ȘCOALĂ DESCHISĂ implementează proiectul POSDRU/154/1.1/G/139480 ”Învățare Autentică în Mediu Nonformal”.
Cadrele didactice vor fi minoritare în consiliile de administrație ale școlilor.
ARAD. Dosare, inspecții și la vară examen pentru cei care vor să susțină anul acesta examenul de definitivat. A fost publicată metodologia și calendarul examenului pentru anul acesta.
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1