aradon.ro Web analytics





ARAD. Creştere semnificată la SIF Banat-Crişana. La 31 decembrie 2012 societatea de investiţii financiare avea un profit net de 100,5 milioane lei – în creştere cu 60 de procente faţă de rezultatele din anul 2011.
Anul 2012 a fost unul bun pentru investiţiile de pe piaţa bursieră. Deşi nu se poate vorbi, încă, de o redresare după colapsul burselor de valori din perioada 2009-2010, există speranţe ca pe viitor valoarea acţiunilor să se aprecieze. Mai mult, dintre cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare, SIF 1 – Banat-Crişana, a avut al doilea procent de creştere în 2012.

Notificarea privind modificarea sistemului anual sau trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit se va face începând cu această lună prin formularul 012. Documnetul a fost elaborat şi aprobat de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi conţine, pe lângă modelul ce trebuie completat şi un set de instrucţiuni.

Local

Ecourile unei morți fulgerătoare
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.

Local

Elevii arădeni intră în „vacanța de schi”
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.

ARADON Sport local

Doi medaliaţi pe salteaua de greco-romane

România

Loteria Română suplimentează câștigurile la Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, de Dragobete
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.

Local

VIDEO | Transportul „gigantic” a pornit de la Nădlac către Termocentrala Mintia
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.

UT Arad

Arbitru FIFA la meciul UTA -Sepsi OSK
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.

Mapamond

Trump afirmă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american pentru Ucraina
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP. 4

Mapamond

Reprezentanța UE la Sofia, atacată de manifestanți de extremă-dreapta
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP. 2

România

Berlinala 2025, Filmul „Dreams (Sex Love)”, recompensat cu Ursul de Aur. Radu Jude a câștigat un Urs de Argint pentru scenariu
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.