In a doua zi de Paste vremea va fi frumoasa cu cer variabil, chiar senin. Marti cerul va fi noros si va ploua in zonele de munte, iar miercuri ploile se vor extinde si in sudul tarii.
După o vară cu mai multe „plecări voluntare” ale copiilor din centrele de plasament din Arad, polițiștii s-au întâlnit cu aceștia pentru a le explica riscurile la care se expun.
Cei trei bărbați care au aruncat în aer un bancomat, la Șiria, în luna iulie, au fost trimiși în judecată.
Istoricului arădean Antoniu Martin i-a fost conferit titlul de „Accademico di Merito”, de către Accademia Cicerone.
După una dintre cele mai violente campanii din istoria Statelor Unite ale Americii, cele 50 de state ale ţării şi-au întărit securitatea la centrele de votare pentru a garanta că alegerile din 5 noiembrie au loc în siguranţă şi că este astfel protejată integritatea fizică a oficialilor electorali şi a alegătorilor în eventualitatea în care se produc episoade violente, scrie EFE.
Într-o reflectare fidelă a sondajelor de opinie, cei şase electori din Dixville Notch, un cătun pierdut în pădurile din New Hampshire de la graniţa de nord-est a Statelor Unite cu Canada, nu au reuşit să departajeze candidaţii la alegerile prezidenţiale americane, informează marţi AFP.
Incendiul s-a extins și la fațada unui bloc, fiind afectată izolația termică a două balcoane.
SUA au cerut luni Israelului să ia măsurile împotriva violenţei coloniştilor israelieni în Cisiordania, exprimându-şi îngrijorarea după incendierea a aproximativ 20 de maşini în apropiere de Ramallah, potrivit AFP.
Ministerul rus de Externe a declarat luni că alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, câştigate duminică în al doilea tur de scrutin de proeuropeana Maia Sandu, au fost cele mai nedemocratice din istoria postsovietică a ţării, potrivit Reuters şi EFE.
1