Local
Temperaturile scăzute, coroborate cu precipitațiile căzute joi dimineața, au dus la formarea poleiului pe mai multe drumuri județene.
Local
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
România
Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, a fost condamnat la opt ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul penal în care a fost cercetat pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituției infantile, a informat joi Judecătoria Constanța, scrie Agerpres.
Mapamond
Orice acord de pace pentru încheierea conflictului din Ucraina trebuie să fie unul de durată și este crucial ca Kievul să fie strâns implicat în negocieri, a declarat joi secretarul general al NATO, Mark Rutte.
România
Guvernul urmează să aprobe, săptămâna viitoare, actul normativ privind atribuirea unei locuințe de protocol pentru fostul președinte al României, Klaus Iohannis, a afirmat, joi, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
România
Foștii asigurați ai Euroins care doresc să solicite recuperarea sumelor datorate au termen până pe 13 mai 2025 pentru a depune cererile de plată.
Local
Opt elevi de liceu din Arad au testat, pentru o zi, viața de pușcăriaș în Penitenciarul Arad.
România
Platformele online de cazare și ride-sharing, precum Airbnb, Booking, Uber și Bolt, vor experimenta probabil creșteri de prețuri în viitor, iar modificările recente adoptate de Parlamentul European sunt un factor principal.