Primăria anunță că, în această seară, începând de la ora 19.30, constructorul contractat pentru realizarea proiectului “Lucrări de amenajare traseu transport public de călători cu autobuzul care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare” va transporta o nouă confecție metalică de mari dimensiuni, parte componentă a viitorului pod peste Râul Mureș.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
Președintele PNL municipiul Arad, Sergiu Bîlcea, a transmis că rezultatele primului tur de scrutin în urma alegerilor electorale confirmă o diferență între politică și administrație.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
3
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
3