Urmare înregistrării unui număr semnificativ de reclamaţii, sesizări atât din partea consumatorilor, cât şi din partea altor instituţii, privind campaniile promoţionale organizate de către marile lanţuri de magazine, neconformitatea produselor, modul de comercializare şi de informare asupra principalelor caracteristici ale produselor oferite consumatorilor, Protecţia Consumatorilor Cluj a iniţiat o acţiune de consiliere, la care au participat reprezentanţii Auchan, Kaufland, Real, Metro, Billa, Plus, Selgros, Penny, Carrefour, Cora, Profi.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj organizează joi de la ora 13.00, în sala festivă a Colegiului Naţional Emil Racoviţă, un simpozion cu ocazia Zilei Internaţionale a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă unde sunt invitaţi specialişti în domeniul securităţii şi sănătaţii în muncă, lucrători desemnaţi cu actrivităţi de prevenire si protecţie, parteneri sociali.