Zeci de mii de oameni au manifestat în centrul Varşoviei, duminică, împotriva Partidului Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare, ca răspuns la un apel al fostului prim-ministru Donald Tusk, transmite dpa. Marşul a marcat ziua de 4 iunie 1989, când au avut loc a avut loc primele alegeri parţial libere, care au fost văzute ca o victorie de către mişcarea pro-democraţie, dar a vizat și o nouă lege care creează o comisie de anchetă menită să investigheze persoanele cu funcţii publice.
După profesori, și angajații CFR ies luni în stradă și amenință că intră în grevă generală. Sute de angajați vor picheta sediul Ministerului Transporturilor, fiind nemulțumiți de salarii și de faptul că statul taie din banii companiei. În cazul unei greve generale a ceferiștilor, există posibilitatea ca trenurile să rămână blocate în gări în plin sezon estival.
UT Arad
Mircea Rednic nu va avea la dispoziție șase jucători la meciul cu Universitatea Craiova.
Local
Câțiva arădeni s-au trezit dis-de dimineață pentru a-și exprima votul. Cei mai mulți au fost muncitori ieșiți din schimbul 3.
Local
La nivel național procentul este de 7,45%
ARADON Sport local
Două victorii cu 1-0 asigură liniștea primelor două echipe. „Sămădăii” pierd cu scor de neprezentare.
Local
ARAD. Conferinţa „IMM România - Mediul Antreprenorial și perspectivele dialogului social” se va desfășura pe 28 noiembrie, la Arad. Evenimentul este orgnaizat de către Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România - Filiala Arad.
România
Până la ora 8,00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători, reprezentând 2,52% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Local
Președintele României este ales, conform Constituției, prin votul direct al cetățenilor, în două tururi de scrutin, dacă este cazul.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.