ARAD. Deplasarea de la finele săptămânii trecute în municipiu a celor de la PSD Arad a avut efecte benefice. Potrivit preşedintelui social democraţilor arădeni, Dorel Căprar, după ce „am arătat starea jalnică a unor străzi din cartierul Bujac, s-au şi luat măsuri. Gropile au fost astupate, iar oamenii au acum condiţii mai bune de trai”.
ARAD. Opoziţia a lansat invitaţii pentru organizarea unor consultări politice pe tema referendumului.
ARAD.Regionalizarea şi salvarea judeţului a făcut ca şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean să fie mai animată decât niciodată. Referendumul solicitat oficial de reprezentanţii opoziţiei din Consiliul Judeţean a provocat ieri ample discuţii politice în cadrul şedinţei extraordinare de ieri.
ARAD. PSD Arad constată că autorităţile publice din Arad continuă să prezinte cu un ton triumfalist dezastrul de la Bacalaureat. Inspectorul şcolar general Mirela Aldescu şi prefectul Călin Bibarţ s-au declarat mulţumiţi de examenul pe care l-au promovat doar aproximativ o treime dintre candidaţii arădeni.
ARAD. PSD Arad, prin vocea preşedintelui Dorel Căprar, a atras atenţia că o eventuală comasare a deconcentratelor va duce la desfiinţarea judeţului. „Conducerea unor instituţii importante – Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar şi multe altele – ar urma să fie mutate într-un centru regional care deserveşte patru judeţe (Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara).
Infinity Bolts – cea de a doua echipă de robotică a Liceului Național de Informatică Arad – a participat în acest weekend la regionala de vest din cadrul concursului FIRST Tech Challange România, organizat de Asociația Nație Prin Educație.
Eugen Sechila, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Călin Georgescu, a fost adus miercuri seara la Parchetul General.
Renăscută din propria cenușă, precum o pasăre Phoenix, echipa de robotică a Colegiului Național „Moise Nicoară” s-a calificat la etapa națională a concursului First Tech Challenge, care va avea loc la Pitești în intervalul 14-16 martie 2025.
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost pus sub control judiciar de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicții, printre care să părăsească țara fără încuviințarea autorităților judiciare, și nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.
3
Doi tineri, de 26 și 28 de ani, din Arad, au fost reținuți de oamenii legii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Au reușit să obțină 39 de mii de lei de la victima lor.
Echipa de robotică „Bit-Mo” a Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal” Arad a participat în perioada 21-23 februarie 2025 la etapa regională a competiției First Tech Challenge desfășurată la CRAFT în Timișoara.
ȘICULA. Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a anunțat faptul că, în această primăvară, vor începe lucrările de modernizare a podului peste Crișul Alb, aflat la intrarea în Șicula dinspre Seleuș.
Au ars deșeuri și o saltea, aduse acolo, cel mai probabil, de oameni ai străzii.