După trei eșecuri consecutive, pâncotanii au strâns rândurile în fața unei echipe cu pretenţii de promovare, CSM Rm Vâlcea, și nu au fost departe de un succes. „Alb-negrii” au condus cu 1-0, au avut și un om în plus în ultimul sfert de oră, când au alergat după reuşita de trei puncte, care nu a mai venit.
Etapa şi depunctarea pentru echipa de handbal feminin ACS „Avram Iancu” Arad, FR de Handbal omologând cu 0-10 partida susţinută acasă cu CSM Bistriţa (14-51 pe teren). Astfel, arădencele au ajuns la minus două puncte în clasamentul seriei de vest, dar şi-au îmbunătăţit golaverajul, care după cele două partide omologate de FRH cu 0-10 este doar de 24-63. Depunctarea vine ca urmare a nerespectării cerinţelor de vârstă (minim trei jucătoare cu vârsta de peste 23 de ani).
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
2
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.