Meciul de la Cluj nu a fost lipsit de evenimente, căci tinerii Universităţii nu au părut deloc intimidaţi de numele celor de la UTA. În min. 62, Ursu a căzut de lângă Polgar şi toţi ochii erau aţintiţi spre arbitrul Omuţ, pentru ca pe final, Manea, aflat la pământ, chiar la limita propriului careu, să fie aproape de a juca mingea cu mâna, însă arbitrul a văzut bine şi a lăsat jocul să continue.
Opt puncte ATP şi un cec în valoare de 1.720 de dolari şi-a asigurat tenismenul arădean Marius Copil (189 ATP) în urma retragerii japonezului Go Soeda, accidentat la braţul drept, înaintea meciului direct din primul tur al challengerului cu premii de 100.000 de dolari de la Vancouver.
Sorin Trăistaru, allias Ariciu, a încheiat pe locul 12 după cele două manşe ale etapei a IV-a a Campionatului Mondial de SuperMoto, desfăşurată la Poznan, în Polonia.
Şedinţa ordinară a lunii mai a Consiliului Judeţean Arad (CJA) se poate traduce printr-un singur cuvânt: unanimitate. 20 de proiecte de hotărâre au fost supuse votului consilierilor judeţeni, toate fiind adoptate, până la ultimul, în unanimitate.
RM. VÂLCEA. La finalul partidei de la Rm. Vâlcea, antrenorul pâncotanilor, Ionuţ Popa a spus: „Cred că am făcut cel mai bun meci al sezonului, am evoluat foarte bine.
Local
Ineul are cea mai bună prezență la urne – 23,05% la ora 14 –, în timp ce la coadă se află Sântana – cu 14,37%.
Local
ARAD. Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional Județean Arad, până la această oră nu au fost înregistrate incidente grave care să afecteze procesul electoral, anunţă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, care precizează faptul că a fost sesizat un posibil incident electoral, în curs de verificare.
Local
Românii sunt așteptați la secțiile de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale în cursul zilei de duminică, 24 noiembrie.
Local
IPJ Arad anunţă că au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, iar 15 posibile incidente sunt în verificare.
Local
Peste 40 de lucrări au fost înscrise în cele două sesiuni, matematică și informatică, ale competiției de anul acesta.
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri informează că se circulă dirijat pe A1, la km 535+700, sensul spre Nădlac, din cauza unui autocamion care a lovit parapetul marginal, în jurul orei 11:00.
1
Local
Pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, în județul Arad, au fost înregistrate 2.364 de cereri pentru urnă mobilă, din care 1.275 sunt pentru persoane aflate în penitenciar, arest preventiv, arest la domiciliu și în spitale.