ARAD. Producătorul de mobilă IMAR Arad a cerut luni, la Tribunalul București, insolvența SC News Television România SRL. De fapt, societatea arădeană cu o tradiție de peste 100 de ani în fabricarea de mobilier, și ea aflată în insolvență, a cerut prin administratorii judiciari insolvența societății controlate de familia Păunescu, potrivit site-ului dailybusiness.ro, o companie care deține jumătate din acțiunile operatorului postului de știri B1 TV.
Patru clase de la Şcoala Gimnazială Nr.5 se vor muta într-o aripă a Liceului Tehnologic „Iuliu Maniu”.
O pretendentă la promovare, CSM Rm Vâlcea, este primul adversar al pâncotanilor în noul sezon.
ARAD. Prima rundă a noului sezon fotbalistic din ligile II şi III a adus şi cea dintâi delegare în calitate de observator de joc federal pentru Vasile Rad.
Într-un program de testare, la care vor participa beneficiarii de servicii medicale de dializă.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Local
425 de arădeni au primit cărți de identitate și cărți de identitate provizorii în weekendul alegerilor prezidențiale.
Local
Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, în urma deciziei de demisie a conducerii centrale, iar liberalii arădeni consideră că „PNL este pe mâini bune”.