„M-am investit întotdeauna cu totul”, mai declară regizorul Radu Dinulescu.
Aşa cum scriam încă de luni, UTA l-a avut pe lista de negocieri pe fostul atacant al celor de la Naţional Sebiş, Ionuţ Radu.
Fostul antrenor secund al UTA-ei va rămâne, totuşi, în cadrul clubului, însă pe o altă funcţie, după ce ieri a fost anunţat că nu mai este antrenor secund.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1