aradon.ro Web analytics





Una dintre primele întrebări pe care şi le-a pus multă lume imediat ce preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, a fost plasat sub arest la domiciliu, a fost dacă suspendarea acestuia mai rămâne în vigoare sau nu.
Datorită unor lucrări la rețeaua de apă, luni, 17 august, pe câteva străzi din orașul Nădlac apa va fi oprită în intervalul orar 8:00 – 21:00.
După Vladimirescu, acum a venit rândul oraşului Nădlac să rămână fără apă. Însă în localitatea de la graniţă lucrările vor dura două zile, nu doar o zi. Compania de Apă Arad anunţă că în zilele de 11 şi 12 august alimentarea cu apă potabilă va fi întreruptă total într-un sector al oraşului. Motivul îl reprezintă cuplarea unor conducte noi de distribuţie pe strada Bălcescu şi pe străzile adiacente. „Se vor executa lucrări de legături ale conductelor noi la reţeaua existentă în oraşul Nădlac.

UT Arad

UTA, pe un periculos loc 12

Local

Un timișean a fost reținut de polițiști pentru accidentul de pe Romanilor
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.

Local

A furat mașina Poliției Locale și a gonit cu ea pe străzile din centrul Aradului
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru. 1

Local

Concerte de weekend, la Târgul de Crăciun
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.

Mapamond

Austria îi adresează o invitaţie lui Trump pentru negocieri de pace privind Ucraina, amintind tradiţia diplomatică a Vienei
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.

România

ICCJ: Funcţionarii care au primit majorarea de 50% în proiectele europene nu pot beneficia şi de 15% pentru complexitatea muncii
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

ARADON Sport local

Carolina Szabo are centura neagră!

ARADON Sport local

Medaliile vin pe tatami de judo

Mapamond

Comandantul Comitetului Militar NATO cere şefilor de companii să se pregătească pentru un „scenariu de război"
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.