aradon.ro Web analytics





Scopul acestei doze suplimentare de rapel este acela de a oferi o protecţie imunitară mai ridicată. Studiile arată că o a treia două, administrată la 6 luni după o doua, are efecte benefice suplimentare. Cele două companii reunite susţin că testele confirmă o neutralizare eficientă a variantei Delta.
Nu există date substanţiale care să arate cât de eficient este vaccinul J&J împotriva noii variante. J&J a declarat că testează dacă răspunsul imun al vaccinului său este capabil să neutralizeze varianta Delta în laborator, dar nu sunt disponibile încă date. Ambele vaccinuri ARNm au prezentat rate de eficacitate de aproximativ 95% în studiile mari din SUA, în timp ce vaccinul J&J a fost 66% eficient în prevenirea formelor COVID-19 moderate până la severe la nivel global, când circulau variante mai contagioase.

Mapamond

Starea de sănătate a Papei Francisc rămâne critică (Vatican)
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.

ARADON Sport local

FCC UAV Arad câștigă la Constanța în ultima etapă din sezonul regulat al LNBF
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.

UT Arad

A venit reacția lui Rednic față de situația lui Omondi
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”. 1

Mapamond

Șase ostatici israelieni au fost eliberați sâmbătă de Hamas
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.

Local

Dr. Gheorghe Domșa va fi depus luni în foaierul Teatrului din Arad
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.

Mapamond

NATO plănuieşte să extindă spre Estul Europei sistemul de conducte pentru aprovizionarea cu combustibil care se opreşte în Germania
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.

România

AUR: Au fost strânse peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei. 1

Local

Dr. Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață. 4

ARADON Sport local

Vicecampioana FCC UAV încheie sezonul regulat pe terenul campioanei, care s-a întărit din nou
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.