aradon.ro Web analytics





ARAD. Corneliu Berar, membru al preşedinţiei Partidului Noua Republică, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că toţi parlamentarii ar trebui să prezinte, odată la şase luni, un raport detailat privind activiatea desfăşurată, din care să rezulte câţi bani au cheltuit alegătorii cu ei şi cu ce se aleg de pe urma acestei „investiţii”. Fiind de pe Valea Mureşului, Berar vrea să primească răspunsuri în acest sens de la deputatul Dorel Căprar.
ARAD. Experţii Comisiei Europene au redactat un raport de evaluare ce cuprinde o serie de concluzii vizând activitatea guvernului român din ultimul an, raportată la ultimele 2 acorduri acorduri între ţara noastră şi CE.
Arad. Cum a dus-o Aradul în 2012? Aleşii municipali au aflat care a fost starea Aradului de la primarul Gheorghe Falcă. Joi, în şedinţa CLM, edilul a prezentat „Raportul anual de dezvoltare economică, socială şi de mediu a municipiului în anul 2012”, ocazie cu care a amintit mai multe investiţii care s-au derulat în oraș, cu fonduri europene, dar şi valori economice comparate cu celelalte judeţe şi municipii din regiune şi din ţară.
Mai tari decât timişorenii la votul publicului. Competiţia în care arădenii s-au dovedit învingători în faţa vecinilor a fost „Raport de ţară”, o întrecere între Arad şi Timişoara consumată vineri, 29 martie, în spaţiul mediatic naţional. A fost vorba, în fapt, de emisiunea „Raport de ţară”, campanie Digi24 despre regionalizare şi consecinţele ei, ajunsă la a patra confruntare. De la Timişoara a transmis Cosmin Prelipceanu, iar de la Arad Sanda Nicola.

UT Arad

UTA a pierdut când nu trebuia
Elevii lui Rednic au dat impresia că au meci ușor cu Sepsi, după care oaspeții au „lovit” fără milă.

Local

Atenție la parcările albastre!

UT Arad

Prima repriză UTA - Sepsi OSK, în imagini

Local

Comedie în reluare, la „Arta”

România

România, Ungaria, Slovacia și Bulgaria solicită Comisiei Europene reintroducerea cotelor pentru produsele agricole din Ucraina
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.

România

Ilie Bolojan invită, miercuri, partidele la consultări. Tema - poziția României la reuniunea extraordinară a Consiliului European
1

ARADON Sport local

Fetele s-au abonat la podiumul naţional

Local

Noi kituri cu pijamale și produse de igienă au ajuns la Județean
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.

România

Weekend cu infracțiuni rutiere, pe șosele
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.