Uniunea Europeană este „pregătită să preia ştafeta” sprijinului militar pentru Ucraina „dacă SUA nu vor să facă acest lucru”, a declarat joi şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, potrivit AFP, cu 11 zile înainte ca la Washington să fie învestit preşedinte Donald Trump, a cărui abordare faţă de Ucraina şi faţă de invazia rusă în această ţară încă nu este clară.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este dispus să negocieze încheierea războiului cu ruşii ca pas final după o întâlnire cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi cu reprezentanţii Uniunii Europene (UE) şi abia după ce obţine de la aceştia din urmă un nivel satisfăcător de garanţii de securitate pentru Ucraina, informează luni EFE.
Local
Din cele 50 de paturi disponibile, în medie sunt ocupate 40 în fiecare noapte, potrivit Direcției de Asistență Socială.
UT Arad
Cei de la UTA au anunțat deja programul de vânzare a biletelor pentru partida din runda cu numărul 23 a Superligii, de la Arad, contra celor de la FCSB (ora 20.00).
Local
Termenul de finalizare a lucrării este de 12 luni, iar noul drum va scurta seminificativ legătura dintre Arad şi Timişoara, pe autostradă.
România
Resturi de drone de proveniență rusească de tip Geran 1/2 au căzut vineri între localitățile Ceatalchioi și Tudor Vladimirescu, respectiv la sud de Chilia Veche, după atacurile Rusiei asupra Ucrainei, la granița cu țara noastră, informează Ministerul Apărării Naționale.
3
România
Ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru președintele României din anul 2025 și alegerilor locale parțiale a fost publicată vineri seară în Monitorul Oficial.
Local
Vineri, 17 ianuarie 2025, la Centrul Eparhial din Arad, s-au desfășurat lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Aradului.
România
British American Tobacco (BAT), liderul pieței distribuitoare de tutun, a anunțat o majorare de preț pentru pachetele de țigarete.
1
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a transmis vineri că va lua o decizie cu privire la TikTok, dar are nevoie de ceva timp pentru a analiza situația, după ce Curtea Supremă a SUA a aprobat intrarea în vigoare a unei legi ce amenință cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei rețele de socializare dacă societatea chineză care o deține nu vinde aplicația pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agențiile Reuters și AFP.
1
Mapamond
Curtea Supremă a SUA a aprobat vineri intrarea în vigoare a unei legi care amenință cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei rețele de socializare TikTok, dacă societatea chineză care o deține nu vinde aplicația pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agențiile AFP și EFE.