Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că mai mulţi lideri europeni au încercat în ultimele şase luni să negocieze cu Rusia asupra războiului din Ucraina fără implicarea Kievului în aceste discuţii şi a promis că Rusia nu va negocia cu aceia care urmăresc înfrângerea ei pe câmpul de luptă în Ucraina, relatează agenţia EFE.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat miercuri că Rusia a pierdut în războiul din Ucraina peste 300.000 de soldaţi, sute de avioane şi mii de tancuri, dar a acumulat un stoc de rachete cu care ar putea ataca din nou iarna aceasta infrastructura energetică ucraineană, relatează agenţia EFE.
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Local
ARAD. Atenție, șoferi! Ca urmare a unei decizii a Comisiei de Sistematizare a Circulației, au fost schimbate regulile de circulație rutieră în intersecția străzilor Horia și George Coșbuc.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
9
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.