Lucrările de reabiltare a sediului Poliției Arad, de pe strada Vârful cu Dor, nu par să avanseze în ceea ce privește exteriorul imobilului. Cel puțin asta se poate observa din fotografiile făcute recent la fața locului. Imaginile au surprins aceeași clădire tristă, împrejumuită de garduri pe care este pus un afiș prin care ești avertizat că este vorba despre un șantier în lucru, însă atât.
Anul 2022 a fost marcat de foarte multe proiecte de suflet în agenda Glasspandoor. Alături de ONG-ul Cetatea Voluntarilor Arad, am participat la proiecte de renovare și modernizare a mai multor școli din comunitatea arădeană, iar cea mai mare reușită a noastră a fost reabilitarea Secției de Radiologie a Spitalului Județean Arad. A fost un real succes și am demonstrat că se poate.
LIPOVA. Vis împlinit pentru iubitorii sportului rege din Lipova. Stadionul de fotbal, a căror lucrări de reabilitare s-au întins pe durata a şase ani, reintră în circuitul oficial, inaugurarea făcându-se pe 16 septembrie, ora 17, când Şoimii primesc vizita celor de la Avântul Periam, în cadrul rundei cu numărul 4 din Liga 3.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
4
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.