ARAD - Primăria Arad mai administrează doar 1.600 de locuinţe şi 151 de spaţii cu altă destinaţie.
Contractul pentru întreținerea drumurilor naționale din sectorul Arad a fost semnat. Urmează reparațiile.
Locuim într-un bloc de apartamente şi suntem direct interesaţi de posibilitatea izolării termice a locuinţei. Am dori să aflăm în ce condiţii trebuie izolate locuinţele, care sunt pereţii ce trebuie obligatoriu izolaţi şi dacă trebuie să includem şi pivniţa şi acoperişul în acest proiect.
ARAD. Primăria a decis să acorde câte şapte, respectiv cinci, ani de scutire de la plata impozitului pentru reabilitarea termică şi cea a faţadelor.
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
6