Deputatul Claudia Boghicevici s-a întâlnit cu cei trei arădeni care au provocat recalcularea pensiilor.
ARAD. Nu sunt puţini pensionarii nemulţumiţi de deciziile Casei de Pensii care decid să îşi caute dreptatea la tribunal. 369 de litigii în care a fost implicată Casa Judeţeană de Pensii (CJP) s-au aflat, anul trecut, pe rolul instanţelor de judecată – marea majoritate pe Legea 119 şi OUG 59.
România
Curtea Constituțională a României a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, contestațiile formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai.
UT Arad
Fetele de la UTA au ca obiectiv menţinerea în al doilea eşalon valoric al fotbalului românesc.
România
O tânără suedeză de 26 de ani s-a aruncat de la etajul 8 al unei clădiri din zona Fructus și a căzut pe terasa de la etajul 5. Ea a fost transportată inconștientă la spital. Ar fi în stare critică.
Local
SĂVÂRȘIN. Aflată la Săvârșin, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei s-a întâlnit săptămâna aceasta cu colectivul Fundației Colecția Regală, care administrează parcul și clădirile, păstrând intact specificul locului și folosind exclusiv materiale tradiționale, întocmai precum cele din secolele trecute.
Local
ARAD. În cele două săptămâni petrecute la Grăniceri și Pecica, Caravana de Sănătate a Crucii Roșii și-a îndeplinit, din nou, obiectivul: acces gratuit la servicii medicale pentru persoanele din zone izolate.
UT Arad
ARAD. După ce în ultimele etape ale sezonului regulat de Superligă a fost abonată în zilele de luni, UTA are parte de programări duminica în primele două runde ale play-out-ului.
Local
ARAD. Deputatul PNL Arad Răzvan Cadar anunță că a participat la o serie de discuții referitoare la întărirea Pilonului II de pensii, în condițiile în care Pilonul I este pus tot mai tare sub presiune.
Local
O troiță, însoțită de inscripția „Comuna Bârzava” luminează DN 7, de pe un deal aflat pe Valea Mureșului.