ARAD. Înaintea jocului de mâine, dintre UTA şi CS Mioveni (ora 19), se va păstra un moment de reculegere în memoria portarului de legendă al Aradului, Miroslav Vidac, trecut la cele veşnice.
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.
Legendara formaţie de heavy metal Black Sabbath, în formula sa originală, va cânta pentru prima dată în ultimii 20 de ani la un concert unic, organizat în această vară la Birmingham, în Anglia, au anunţat miercuri organizatorii, transmite Reuters.
Femeia s-a adresat în scris primarului Călin Bibarț, solicitându-i să ofere lămuriri „privind substanțele care se deversează în atmosferă în mod continuu și în cantități enorme.”
4
Proiectul “Școala părinților”, demarat în cursul anului școlar 2023-2024, continuă și în acest an școlar, cu o echipă extinsă. Prima întâlnire cu părinții a avut loc la Șiria.