O listă de priorităţi destul de lungă, dar un singur beneficiar de locuinţă, pentru că toţi ceilalţi nu vor apartamentele de pe strada Tarafului.
Lucrurile au scăpat total de sub control la UTA: jucătorii s-au împărțit în două tabere, una refuzând meciul de mâine.
ARAD. Senatorul Ioan Cristina susţine că oficialii Comisiei Europene sunt îngrijoraţi de demersurile social-democraților de promovare în Parlament a legii amnistiei și grațierii.
ARAD. Prim-vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca, a realizat o conferinţă de presă „antiteză”, în cadrul căreia l-a felicitat pe primarul oraşului Pecica, Petru Antal, pentru realizările pe 2013 şi pentru felul în care colaborează în Consiliul Local cu consilierii tuturor partidelor politice (bugetul oraşului pe 2014 a fost adoptat în unanimitate).
BUCUREȘTI. George Cosac, președintele FR de Tenis, a dezvăluit, într-o declarație acordată pentru siteul stiridesport, culisele din meciul de Cupa Davis, pierdut de România în Ucraina, cu scorul de 1-3.
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
4
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
1
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
1
Local
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
2