SĂVÂRȘIN. Premierul Victor Ponta a fost chemat de către familia regală la castelul de la Săvârșin pentru a lua cina cu Majestatea Sa, Regele Mihai.
Premieră în istoria României: Regele Mihai și Regina Ana împlinesc, astăzi, 65 de ani de la căsătoria lor.
Programul Regelui Mihai I a fost dat peste cap de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Majestatea Sa trebuia să aterizeze la ora 13 pe aerogara bănăţeană, iar de acolo să vină la Săvârşin, la castel, unde îşi petrece sărbătorile de iarnă în fiecare an.
Regele Mihai şi regina Ana ajung cu greu la Săvârşin. Nu din cauză că nu şi-ar dori să ajungă în locul în care îşi petrec de obicei Crăciunul şi cu siguranță o vor face şi în acest an, ci din pricina curselor aeriene, mai exact a ceții de pe Aeroportul din Timişoara.
ARAD. Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, consideră că respingerea propunerii de organizare a unei şedinţe festive a Parlamentului, dedicată aniversării a 90 de ani de viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai, dovedeşte dispreţul puterii faţă de istoria naţională şi constituie „o pagină ruşinoasă în istoria parlamentarismului românesc”.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Local
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
5