La aproape un an după ce i-a succedat reginei Elisabeta a II-a la tronul Regatului Unit, Charles al III-lea şi-a asumat fără niciun pas greşit dificila sarcină a suveranului şi, deşi nu a revoluţionat monarhia britanică, a început să îşi lase amprenta asupra unei domnii care este adeseori văzută ca o tranziţie spre cea a fiului său cel mare, prinţul William, informează luni AFP.
Regina Elisabeta a II-a este condusă pe ultimul drum, astăzi, 19 septembrie, în cadrul unor ceremonii impresionante. Sute de mii de oameni sunt așteptați pe străzile Londrei să ia parte la procesiune, în timp ce sute de lideri și de membri ai familiilor regale vor fi prezenți la Westminster Abbey, acolo unde au loc funeraliile de stat.
România
Ministerul Educației a anunțat cu cât vor fi plătite cadrele didactice care fac parte din comisiile de organizare a examenelor naționale din acest an.
Mapamond
Premierul ungar, Viktor Orban, şi-a menţinut vineri ameninţarea de a bloca reînnoirea sancţiunilor europene împotriva Rusiei, dar a precizat că ar putea renunţa la opoziţia sa dacă Bruxellesul convinge Kievul să restabilească tranzitul gazului rusesc către Europa Centrală, conform AFP.
Mapamond
Comisia Europeană a anunţat vineri semnarea unui contract cu grupul farmaceutic american Moderna care permite achiziţionarea în comun de vaccinuri împotriva Covid-19 de către 15 state membre, informează AFP.
Mapamond
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că este pregătit pentru negocieri privind conflictul din Ucraina cu omologul său american, Donald Trump, deși nici Moscova, nici Washingtonul nu au prezentat un calendar sau o agendă pentru această discuție mult așteptată, relatează AFP.
România
O parte dintre protestatarii prezenți în Piața Victoriei au încercat să spargă cordonul de jandarmi și să pătrundă pe carosabil, după care au aruncat cu obiecte contondente și o petardă către oamenii de ordine. Protestul sindicaliștilor din Piața Victoriei s-a încheiat mai devreme, după venirea în Piață a susținătorilor lui Călin Georgescu.
1
Mapamond
Autorităţile ucrainene au anunţat vineri noi evacuări obligatorii ale familiilor cu copii din regiunea estică Doneţk, unde trupele ruse continuă să avanseze, relatează AFP.
România
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, a anunțat, joi, la Timișoara, că forarea „tunelurilor pentru urși” de pe autostrada A1 Lugoj – Deva va demara în luna martie.
România
Ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, silvicultori, siderurgiști și alte categorii profesionale, dar și pensionari s-au adunat vineri, începând cu ora 13:00, în Piața Victoriei, unde vor protesta până la ora 16:00, nemulțumiți de legislația în domeniul pensiilor, al salarizării și de legislația echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranță și ordine publică, precum și de măsurile luate prin recenta „ordonanță a austerității”.
Local
Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru furt calificat și doi pentru complicitate la furt calificat, după ce au furat componente ale rețelei de telecomunicații, la Șagu.