Unde se lucrează în Arad? Potrivit arădenilor, peste tot. Potrivit Primăriei, în 29 de puncte. Plus cele din anii trecuţi şi cele neutorizate.
ARAD. Doar trei linii de cale ferată sunt funcţionale, în prezent, în Gara din Arad. În rest, staţia CFR e, toată, un şantier.
Arad. Vrei să afli ce străzi vor fi reparate cât de cât în această lună? Primăria Arad susţine, prin intermediul unui comunicat, că în luna aprilie a început programul anului 2014 de reparații și modenizare a străzilor şi că până acum s-au finalizat în cartierul Aradul Nou lucrări pe străzile Ștefan cel Mare, Molidului, Bagdazar și Armoniei, iar în zona centrală s-a refăcut strada Lucian Blaga, după lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare.
Lucrările de reabilitare a circa 12 kilometri de drum, finanţate din fonduri europene.
A început campania de reparaţii şi estetică rutieră pe drumurile judeţene ale Aradului.
Local
Doritorii se pot înscrie în perioada 25 februarie-10 martie, în limita celor 25 de locuri disponibile.
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Ei au fost prinși în flagrant în timp ce ar fi vândut 5.500 de pastile de ecstasy cu 27.500 de euro.
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.