
Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, aruncă acuze drastice în privinţa (ne)respectării drepturilor omului în România, fiind de părere că, atât pe plan intern cât şi extern, românilor li se impun să respecte aşa zise drepturi ale unor categorii restrânse de cetăţeni, în defavoarea drepturilor majorităţii.
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că fuziunea UNPR-PPDD este cea mai clară dovadă că nimic nu s-a schimbat în mentalitatea partidelor politice româneşti, care continuă „fentarea” electoratului, prin schimbări de nume şi sigle sau fuziuni „senzaţionale” prin absorbţie sau sub alte forme.
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, crede că premierul Victor Ponta şi preşedintele Klaus Iohannis se prefac că se ceartă pe seama Codului Fiscal, când, de fapt, soarta acestuia a fost decisă înainte de a fi trimis la promulgare.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1