ARAD. Călin Bibarţ a emis, în cursul acestui an, nu mai puţin de 478 de Ordine de Prefect privind trecerea în proprietatea celor care au dobândit construcţii prin acte juridice civile, a terenurilor aferente, proprietate de stat, atribuite în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei locuinţei.
ARAD. Guvernul USL se pregăteşte să îşi asume răspunderea în Parlament pentru legea restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist.
Am dreptul de a primi o restituire de teren în municipiul Arad. Mi s-a comunicat că nu voi putea primi terenul, ci se va face o evaluare şi voi primi despăgubirea în bani.
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în urma controalelor efectuate în zona de competență patru cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen.
1
InfoCons, alături de partenerul său Declaratie-Nutritionala.ro, a realizat un studiu detaliat asupra ciorbei de perișoare comercializate în restaurante, având în vedere ingredientele și valorile nutriționale.
Dan Moraru le-a dat 30 de minute în teren jucătoarelor venite de pe bancă.
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Un eveniment organizat de Complexul Muzeal Arad, în parteneriat cu ISF şi ASF, îşi propune să educe financiar noile generaţii.
Investiția s-a făcut din fonduri europene, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș (Körös), Mureș (Maros) și Tisa (Tisza)”.