aradon.ro Web analytics





ARAD. Iarna nu se lasă dusă prea ușor în acest an. Cel puțin pentru încă două zile ninsorile și vântul se vor face resimțite, din nou, în Arad. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, de luni, 11 februarie – ora 20, până miercuri 13 februarie, ora 10, vor fi precipitații în general moderate cantitativ și intensificări temporare ale vântului.

UT Arad

Mircea Rednic: „Sibiul a fost mult mai bună decât noi”

UT Arad

UTA, doar remiză cu Hermannstadt
Utiștii au egalat destul de târziu, din penalty, după care nu au mai avut suflu să forțeze victoria. 2

Mapamond

Zelenski îşi pregăteşte vizita în SUA, axată pe „planul de victorie” împotriva Rusiei, şi va susţine un discurs la ONU
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, îşi pregăteşte o vizită în SUA, în timpul căreia se va întâlni cu omologul său american, Joe Biden, pentru a-i prezenta un aşa-numit „plan de victorie” şi pentru a-i cere din nou permisiunea de atac asupra unor ţinte pe teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, relatează luni agenţia EFE.

Local

Se trag la sorţi membrii Biroului Electoral Judeţean
Tribunalul Arad anunţă că vor fi traşi la sorţi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean, pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale.

România

UPDATE. Seismologii au revizuit la 5,2 magnitudinea cutremurului din judeţul Buzău, de luni după-amiaza
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs luni, la ora 17:40, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Local

Criza sălilor de clasă de la Pedagogic, tranșată în CLM
În ciuda opoziției celor de la Vlaicu, Colegiul Pedagogic va dispune, în maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate în unanimitate, de 10 săli de clasă în clădirea Liceului Tehnologic.

Local

Drumul Crucii, pe o vreme mohorâtă, la Mănăstirea Feredeu
Sute de credincioşi au participat la Ritualul Drumului Crucii, care a avut loc la Mănăstirea Feredeu.

ARADON Sport local

Un nou curs de arbitri de fotbal

Local

Zece noi picturi murale colorează Aradul
10 murale noi despre relația dintre oameni și inteligența artificială au fost finalizate la Arad. Printre artiștii care le-au semnat se numără Recis, Ocu, IRLO, Homeboy, ThisLuxEasy și Fum Armada

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.