În urma susținerii concursului de rezidențiat, s-au depus, până la data stabilită prin metodologie, 19 contestații, au anunţat reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie Cluj.
819 candidaţi au concurat la Cluj pentru cele 589 de locuri scoase la concurs în cadrul examenului de intrare în rezidenţiat, pe loc şi pe post, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie care a avut loc duminică de la ora 10.00 la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”.
68 de locuri şi şase posturi sunt scoase la concurs în judeţul Arad, la examenul din 25 noiembrie.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.