ARAD. Vin experţii pentru a analiza, bucată cu bucată, structura de rezistenta a podului de peste o sută de ani.
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, este de părere că iniţiativele privind formarea unor politice pe baza a trei membri fondatori nu au nicio logică, însă au scopul bine definit de a crea haos pe scena politică românească.
ARAD - Firma care testează rezistenţa Podului Traian şi-a făcut joi apariţia pe şantier şi a şi începutul lucrul. Mai exact, a început să foreze în una dintre pilele podului (piloni - n.r.) pentru a vedea cum se prezintă betonul şi care mai e rezistenţa podului.
În Vinerea Mare, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au demonstrat încă o dată că solidaritatea și implicarea pot aduce lumină și speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.
În Vinerea Patimilor, credincioșii ortodocși au urmat ritul bisericii și au săvârșit „Drumul Crucii”, procesiune ce se desfășoară la Mănăstirea Hodoș-Bodgrog.
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a estimat vineri că este timpul „să se determine în următoarele zile dacă pacea este fezabilă! în Ucraina, subliniind totodată că SUA au alte priorități, la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP.
Arădenii pot spera la o zi de Paști însorită, cu temperaturi ridicate, iar luni și marți temperaturilor vor ajunge chiar și la 26 de grade.
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale.
Polițiștii de frontieră au verificat peste 3.600 de persoane și mijloace de transport. Au fost constatate patru infracțiuni.
Va fi o atmosferă deosebită diseară, la meciul UTA – Sepsi OSK, exact în ziua în care „Bătrâna Doamnă” împlinește 80 de ani.