România
Candidatul independent la Preşedinţie, Mircea Geoană, consideră că alegerile prezidenţiale din acest an sunt cele mai importante din ultimii 35 de ani şi şi-a exprimat convingerea că a intrat în competiţie cu şanse serioase de a putea să schimbe lucrurile cu adevărat în România.
Local
Un bărbat de 49 de ani din Nădlac a fost prins de polițiști în timp ce conducea cu o alcoolemie... serioasă. „Bonus”, acesta nu are permis.
Local
Aproape 1000 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări în perioada iunie-septembrie. Reprezentanții ISU Arad spun că incendiile de vegetație au crescut cu 40% față de anii anteriori.
UT Arad
Doar juniorii U17 au pierdut în weekendul trecut. A fost surpriza neplăcută a etapei.
ARADON Sport local
ARAD. Liceul Naţional de Informatică a participat la evenimentul European School Sport Day – Education through Movement, finanțat sub programul Erasmus + “Cooperation Partnerships”, coordonat de Hungarian School Sport Federation, având posibilitatea de promovare a educației fizice și sportului la nivel european.