România
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că în competiţia electorală a fost cel mai afectat de modul în care Călin Georgescu "şi-a mărit artificial expunerea, eludând cadrul legal", iar în "faţa acestei realităţi" el a precizat că o va sprijini pe Elena Lasconi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
Mapamond
Adunarea Naţională a Franţei (camera inferioară a parlamentului) a votat miercuri pentru demiterea guvernului aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene, transmite France Presse.
România
Desecretizarea documentelor Consiliului Suprem al Apărării Ţării (CSAT) este „o disperare masivă a sistemului” a declarat, miercuri, candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu.
România
Un cetăţean columbian a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, după ce ar fi încercat să arunce în aer, la instigarea unei persoane rezidente în Rusia, obiective strategice din România.
2
Local
Un bărbat de 51 de ani, din Galșa, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce, pe 2 decembrie, a intrat într-o casă din Pâncota, unde a fost prins de proprietari în timp ce încerca să fure bani și monede de colecție. Bărbatul i-a mușcat pe proprietari, în încercarea de a scăpa.
ARADON Sport local
ARAD. Universitatea „Aurel Vlaicu" Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad, Asociația Județeană de Fotbal Arad în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar „Gloria" Arad, Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu" Arad, Palatul Copiilor Arad şi Asociaţia Fotbal Kids Arad organizează vineri, 6 decembrie, ora 11, ediţia 2024 a Cupei Moş Crăciun la fotbal băieţi, nelegitimaţi la vreun club sportiv.