ARAD. Cei doi antrenori se vor intersecta în lupta pentru supremaţie cu echipele lor: UTA respectiv CS Mioveni.
ARAD - Lângă vechii jucători indisponibili, s-a alăturat şi Gâlcă, iar antrenorii încep să aibe emoţii.
Rm. Vâlcea - Imediat după meci, Roland Nagy a declarat: „Am început foarte bine partida, însă a venit golul lor dintr-un penalty inventat de Dan Burcă.
ARAD - Dan Stupar crede că trebuie să fim optimişti, se doreşte o continuare a rezultatelor pozitive.
ARAD - Cu o singură excepţie, Claudiu Drăgan, UTA nu mai are jucători accidentaţi. Nădăban e suspendat.
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2