ROMA. Încearcă să depăşească performanţele sportive ale tatălui său. Vorbim despre arădeanul Robert Bobroczky, care la vârsta de 14 ani are o înălţime de 2,24 m.
ARAD. Sala mare a Consiliului Judeţean Arad a găzduit, miercuri, un seminar de sensibilizare cu privire la marginalizarea şi riscul de excluziune socială a persoanelor de etnie rromă, în special a celor cu antecedente penale.
Mapamond
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat duminică un nou ajutor financiar cu destinație militară al țării sale pentru Ucraina, în valoare de două miliarde de dolari și care va permite Kievului să achiziționeze peste 5.000 de rachete antiaeriene, el anunțând de asemenea disponibilitatea unui „număr de țări” de a participa la o forță de menținere a păcii în Ucraina, transmite agenția EFE.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a susținut o declarație de presă după participarea la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat la Londra de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
1
Mapamond
Statele membre ale UE trebuie să se reînarmeze urgent și să li se ofere spațiul fiscal pentru a crește cheltuielile militare, a declarat duminică președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul unui summit informal la Londra dedicat securității europene și susținerii Ucrainei în războiul cu Rusia, transmit agențiile AFP și Reuters.
1
Mapamond
Statele Unite au crescut duminică presiunea asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, oficiali americani transmițând mesaje ce par să-i sugereze acestuia că ar fi cazul să demisioneze pentru a relansa relațiile cu Washingtonul, după confruntarea pe care a avut-o vineri la Casa Albă cu președintele american Donald Trump, consemnează agențiile AFP și Reuters.
2
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 02-03-2025 sunt următoarele:
Lifestyle
Reprezentantul Estoniei la ediția Eurovision din acest an a cerut scuze Italiei după ce melodia sa, plină de clișee la adresa italienilor, „Espresso Macchiato”, a stârnit reacții furibunde în Italia, transmite DPA.
România
Angajații din sectorul public care lucrează la ecrane vor beneficia de ochelari decontați de stat.
2
Mapamond
Modulul Blue Ghost, construit de compania aerospațială americană Firefly Aerospace, a aselenizat duminică, după ce a fost lansat în spațiu în luna ianuarie de la baza Cape Canaveral, din Florida, cu o rachetă Falcon 9, aparținând companiei SpaceX, transmite DPA.