În luna aprilie 2012, a văzut lumina tiparului o carte impresionantă, atât prin numărul de pagini şi ţinuta grafică, cât şi prin problematica abordată. Având un titlu sugestiv, chiar incitant, „Culduşii”, romanul poartă semnătura domnului profesor Valeriu Ilica.
ARAD. Florin Roman, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, va fi prezent miercuri în fața magistraților Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
BUCUREȘTI. Plenul CSM l-a revocat pe inspectorul judiciar desemnat să-l verifice pe procurorul arădean Florin Roman, urmare a declarațiilor făcute.
ARAD. Un miting spontan a fost organizat în urmă cu puţine momente în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pentru a-l susţine pe procurorul Florin Roman, după ce s-a aflat că la Arad se află o comisie de anchetă de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a-l audia pe procuror.
SOCODOR. În perioada august - septembrie, locuitorii Comunei Socodor au avut parte de o serie de evenimente cultural sportive organizate de Primărie în cadrul proiectului „Înlăturarea barierelor de tranzit rutier transfrontalier dintre Socodor şi Kétegyháza”, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013.
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
Local
ARAD. Atenție, șoferi! Ca urmare a unei decizii a Comisiei de Sistematizare a Circulației, au fost schimbate regulile de circulație rutieră în intersecția străzilor Horia și George Coșbuc.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a felicitat luni pe cei doi candidaţi care s-au calificat în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a anunţat că social-democraţii nu vor face nicio contestaţie.
Evenimente
Undeva într-o vale din fiordurile Norvegiei, un tată își cheamă fiica adultă să-l urmeze într-o călătorie prin natura maiestuoasă care-i înconjoară, reamintindu-și de generațiile care i-au precedat. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică în această călătorie uluitoare.
Local
171.476 de voturi valabil exprimate au fost înregistrate în județul Arad la alegerile prezidențiale. Cele mai multe au mers către Călin Georgescu, George Simion și Marcel Ciolacu.
Local
ARAD. După ce duminică seara, imediat după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, primarul Aradului, Călin Bibarț, a cerut public demisia conducerii PNL, luni a dezvoltat puțin subiectul.
9
UT Arad
Arădenii au câștigat derbyul campionatului, cu Rapid, iar acum au prima opțiune de a câștiga titlul.