Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că România nu poate avea un viitor alături de Rusia, iar opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, cum că România va fi o parte a Rusiei, „trebuie să ne arate tuturor de ce regimul putinist este o ameninţare la adresa democraţiei”.
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidenţiale, a îndemnat, luni, politicienii să investească în oameni, în „poporul real”, el declarând şi că rezultatele de la alegerile parlamentare arată falimentul partidelor.
România
Presați de parlamentarii europeni, reprezentanții TikTok au recunoscut că au eliminat abia la cinci zile de la primul tur al alegerilor prezidențiale două rețele, dintre care una asociată cu Rusia, care l-au promovat în mod ilegal pe Călin Georgescu.
UT Arad
Vocea arădenilor s-a făcut auzită: Mircea Rednic s-a scăpat de Borcea, iar juniorii Academiei își fac loc în lot.
Local
Cele patru comisii de specialitate ale Consiliului Judeţean Arad au fost creionate.
Local
Aradul are o mare tradiție sportivă, ca dovadă cluburile care au trecut de venerabila vârstă de 100 de ani.
România
TIMIȘOARA. Duminică s-a prăbușit un tavan la Maternitatea Odobescu. Este vorba despre cel din baia unui salon al Clinicii de Obstetrică. Pacienții internați au fost transportați la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, iar cazurile noi sunt redirecționate către Maternitatea Bega.
Mapamond
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat marţi că legea marţială decretată cu câteva ore înainte va fi ridicată şi trupele desfăşurate la Seul se vor retrage, după un vot al parlamentului dominat de opoziţie, relatează AFP şi Reuters.
Ştiri sportive
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa A, alături de Slovacia, Spania şi Italia, la turneul final al Campionatului European de fotbal Under-21 din 2025, care va avea loc în Slovacia, potrivit tragerii la sorţi desfăşurate marţi seara, la Bratislava.
Mapamond
Avioane şi fonduri prezidenţiale ruse au fost utilizate într-un program prin care copii au fost luaţi din teritorii ucrainene ocupate, au fost privaţi de identitatea ucraineană şi plasaţi în familii ruse, potrivit unui raport al Yale School of Public Health, preluat de Reuters.
1
Mapamond
Forţe ale poliţiei sud-coreene au intrat marţi seară în sediul parlamentului de la Seul, pe acoperişul căruia au aterizat elicoptere, după ce preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a decretat legea marţială, transmit agenţiile AFP şi EFE.