Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina, spune că nici la Arad nici pe plan central funcţionarea USL nu a fost afectată de scandalul pe marginea proiectului „Roşia Montană”.
Deputatul Mihai Calimente spune că dezbaterea proiectului Roşia Montană în Parlament este inutilă, deoarece „Parlamentul nu încheie contracte şi nu face privatizări. Este exclusiv treaba Guvernului, aşa că premierul trebuie să decidă ce se întâmplă cu proiectul, nu să încerce să se derobeze de responsabilităţi. Să elimine din contract prevederile anticonstituţionale, care i-au fost sesizate de către ministrul justiţiei şi pe cele păguboase pentru statul român”.
ARAD. În ciuda vremii urâte cei care protestează împotriva proiectului de la Roșia Montană nu se lasă. Aproximativ 100 de persoane au fost prezente, astăzi, în Piața Avram Iancu unde au scandat împotriva exploatării miniere din zonă.
Crește numărul celor care protestează împotriva proiectului Roșia Montană. Peste 100 de arădeni au fost prezenți duminică pe platoul din fața Palatului Administrativ și, mai apoi au făcut un scurt marș pe Bulevardul Revoluției, scandând împotriva începerii exploatării miniere în zonă.
ARAD. Preşedintele PNL Arad, senatorul USL Ioan Cristina, îi invită în Parlament, la dezbateri, pe contestatarii şi susţinătorii Proiectului Roşia Montană, considerând că locul unde va fi luată decizia în ceea ce priveşte începerea sau nu a exploatării este cel mai potrivit pentru asemenea discuţii.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
UT Arad
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
2
România
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale.
1