După cinci ani de la crima săvârșită pe terenul fostei fabrici Tricoul Roșu, polițiștii l-au prins pe criminal.
Studiul realizat la Ghioroc ne dă o palmă dureroasă: suntem un judeţ de oameni bolnavi.
Ministerul Afacerilor Externe a emis o informație de călătorie în ceea ce privește unele regiuni ale țării vecine, Ungaria, care se află, miercuri, sub cod roşu de ploaie şi vânt. Sunt așteptate rafale de vânt cu viteze de peste 100 - 110 km/h, grindină sub 2 cm și precipitații de peste 30-40 litri/m² în 24 de ore.
ARAD. O parte a unui zid din cărămidă s-a prăbușit în stația de tramvai de la Boul Roșu. Partea zidului care (încă) a rămas „în picioare” stă să cadă în orice clipă.
BUCUREŞTI. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a hotărât să emită cod roşu pentru judeţul Buzău, nordul judeţului Brăila şi sudul judeţului Vrancea, valabil pentru duminică până la ora 21.00, din cauza cantităţilor mari de zăpadă şi a vitezei vântului, pentru celelalte zone fenomenele meteo urmând să scadă în intensitate, informează Mediafax.
Local
Bărbatul care l-a împușcat pe presupusul amant al concubinei sale, în parcarea supermarketului Supeco din Micălaca, în luna septembrie 2023, a fost condamnat la detențiune pe viață.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.