
Consilierul local PSD, Marin Lupaș, consideră că vina principală pentru situația dezastruoasă de la SC CET SA este a Primăriei Arad. În opinia consilierului, greșelile repetate pe care cei din administrația locală le-au făcut în momentul în care au solicitat bani de la Guvern pentru ieșirea din criză au făcut ca situația să se agraveze și să fie pusă în pericol furnizarea agentului termic în municipiu.