Procurorii arădeni au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat care a încercat să-și omoare tatăl și fratele cu o sabie.
Şapte consilieri judeţeni arădeni sunt în pericol să-şi piardă mandatele pentru că au profitat de Ordonanţa Dragnea
ARAD. Care este povestea de dinaintea incidentului cu săbii de la mall? Se spune că pe vremea când Uțu „Împăratul” era liber, agresorului îi era teamă să iasă din casă ca nu cumva Rohozneanu să-i ceară taxă de protecție.
UT Arad
Utiștii au egalat destul de târziu, din penalty, după care nu au mai avut suflu să forțeze victoria.
2
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, îşi pregăteşte o vizită în SUA, în timpul căreia se va întâlni cu omologul său american, Joe Biden, pentru a-i prezenta un aşa-numit „plan de victorie” şi pentru a-i cere din nou permisiunea de atac asupra unor ţinte pe teritoriul rus cu rachete americane cu rază lungă de acţiune, relatează luni agenţia EFE.
Local
Tribunalul Arad anunţă că vor fi traşi la sorţi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral Judeţean, pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
România
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs luni, la ora 17:40, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
În ciuda opoziției celor de la Vlaicu, Colegiul Pedagogic va dispune, în maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii adoptate în unanimitate, de 10 săli de clasă în clădirea Liceului Tehnologic.
Local
Sute de credincioşi au participat la Ritualul Drumului Crucii, care a avut loc la Mănăstirea Feredeu.
Local
10 murale noi despre relația dintre oameni și inteligența artificială au fost finalizate la Arad. Printre artiștii care le-au semnat se numără Recis, Ocu, IRLO, Homeboy, ThisLuxEasy și Fum Armada