Într-o atmosferă de sărbătoare, în Ajunul Crăciunului, pe scena Căminului Cultural din Cuvin, CS Podgoria Ghioroc şi-a premiat performerii din cadrul celor patru secţii ale clubului: judo, sambo, fotbal şi majorete. Nu a fost uitat nici Ansamblul Folcloric „Junii Podgoriei” condus de Ioan Dărău, care aduce faimă localităţii Ghioroc. Premiaţi au fost şi oaspeţii din Ungaria şi Serbia, cu care clubul ghiorocan are strânse relaţii de colaborare.
Weekendul trecut, orașul Ploiești a fost gazda Campionatelor Mondiale de sambo pentru juniori, cu 37 sportivi români la start. Printre ei s-au aflat câțiva arădeni care au reprezentat ... CSM Timişoara (!?), două fete urcând pe podium. Este vorba despre Casandra Rusniac – argint şi Diana Tomuţ – bronz.
Campionatul European de Sambo (sport care va fi introdus la Olimpiadă din anul 2020), pentru juniori şi tineret a avut loc la Toulouse (Franţa). La competiţie au fost prezenţi şi 6 judoka din Arad, Pecica şi Nădlac, însoţiţi de antrenorul Arpad Nagy, care au făcut cinste sportului românesc pe tatami.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
4
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.