În acest context, managerul Teodora Olariu evidenţiază rolul pe care Consiliul Judeţean Arad l-a avut în transformarea spitalului.
Universitatea „V. Goldiş” a organizat „Săptămâna Sănătăţii în Arad”, ediţia a III-a.
A III-a ediţie a acţiunii de prevenţie organizată de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”.
Sindicatul Sanitas Arad va participa, cu 20 de oameni, la protestul organizat la Bucureşti.
Ministerul Sănătăţii a dat un nou termen pentru ca Spitalul Judeţean Arad să îşi atingă obiectivele pentru a rămâne în gradul II.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Local
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din județul Arad sunt pregătite să gestioneze cu profesionalism orice incident sau eveniment grav care ar putea apărea până la finalul procesului electoral.
România
Muzicianul Marius Baţu, o legendă a muzicii folk, s-a stins din viaţă.
Local
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
4