REȘIȚA. Echipa Liceului Pedagogic „D. Țichideal” Arad, coordonată de prof. Gabriel Iazbinscky, a încercat, la Reșița, obținerea unei calificări la faza națională a campionatului de fotbal - gimnaziu, din cadrul O.N.S.Ș., dar speranțele au fost năruite încă din startul competiției.
Proiectul care prevede desfiinţarea judecătoriilor Chişineu-Criş şi Gurahonţ, amânat în urma intervenţiei parlamentarilor PSD.
Trică și Marțian speră ca victoria contra Bistriței să îi motiveze pe jucători și mai mult în tentativa lor de a părăsi ultimul loc.
Update: Marius Copil - Adrien Bossel (Elveția) 6 - 3, 6 - 2.
STOCKHOLM. Marius Copil este favorit trei în calificările turneului ATP din Stockholm, dotat cu premii în valoare de 530.165 de euro.
Şansele ca autostrada Arad-Nădlac să fie finalizată, conform termenelor limită, în acest an sunt aproape nule. Potrivit senatorului Mihai Răzvan Ungureanu, Forţa Civică, autostrada ar fi putut fi finalizată dacă ministrul Dan Şova ar fi dorit să găsească o soluţie.
Mapamond
Premierul canadian, Justin Trudeau, a susţinut vineri că preşedintele american, Donald Trump, nu glumeşte când spune că vrea să unească SUA cu Canada, întrucât obiectivul său este de a obţine materiile prime şi mineralele strategice de care dispune Canada, relatează agenţia EFE.
România
Ministerul Culturii va propune înăsprirea cadrului legislativ care reglementează condițiile în care se pot realiza expoziții în străinătate, o propunere de hotărâre de guvern urmând să fie publicat pe site-ul ministerului, a anunțat ministrul Natalia Intotero.
Mapamond
Un avion mic s-a prăbușit pe un bulevard din São Paulo, Brazilia. Două persoane aflate la bord au decedat, iar alte două au fost rănite de fragmentele avionului.
România
Vineri, 7 februarie, la nivel internațional este marcată Ziua Siguranței pe Internet, un prilej de a atrage atenția asupra utilizării tehnologiilor digitale într-un mod sigur, responsabil și conștient de către toți utilizatorii, în special copiii, adolescenții și persoanele în vârstă.
1
Local
Un curs intensiv de inițiere în domeniul consultanței în afaceri va fi derulat de către Camera de Comerț Arad.
ARADON opinii
Nu există prea multe motive să fim veseli în februarie. Lună nehotărâtă între iarnă și primăvară, între soare și frig, nehotărâtă până și în calendar, are ba 28, ba 29 de zile, personaj ce nu se lasă numerotat. Nesupunerea lui se simte peste tot. O iarnă cu miros de primăvară, în care energia începe să curgă prin trup, risipind negurile și pâclele sufletești.
Local
Ministrul Grindeanu a afirmat, în urmă cu două săptămâni, la Timișoara, că drumul de legătură va fi gata până la finele sezonului estival.