ARAD. Profesorii sunt printre cei mai prost plătiţi bugetari cu studii superioare. Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică indică o scădere a salariilor din învățământ cu 28,49% în luna martie 2011, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
LALAȘINȚ. Cei care nu au nici un venit nu pot primi, conform legii, ajutoarelele europene oferite gratis.
ARAD. Peste 1.654 de tone de alimente au început să fie debarcate la Aeroportul Arad, în terminalul Cargo. CJA primeşte de la UE făină, mălai, paste făinoase, biscuiţi, orez şi lapte praf pe care le va împărţi populaţiei sărace. „43.752 de persoane din judeţul Arad vor primi aceste alimente. Este vorba despre persoanele cu venitul minim garantat, pensionarii cu pensii până în 400 de lei, persoanele cu handicap şi şomerii care primesc indemnizaţii”, a specificat Cristian Drăgan, vicepreşedintele CJA.
Deputatul Mihai Calimente consideră că ţările sărace sunt în situaţia de a plăti datoriile celor bogate.
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Costache și Ghezali au ratat ocazii foarte mari, dar și gazdele au avut o bară.
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.
Arădenii sunt notificați în vederea îngrijirii corespunzătoare a clădirilor și terenurilor deținute în proprietate.
2
Vlad Pascu, șoferul drogat care în octombrie 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat vineri, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare.
6