Ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, şi ambasadorul României în Bulgaria, Brânduşa Predescu, au întâmpinat luni primul zbor dus-întors Bucureşti-Sofia după aderarea celor două ţări la Schengen. Vlaikov a dăruit trandafiri roşii tuturor doamnelor şi domnişoarelor aflate la bord, iar mai devreme, luni, Predescu a împărţit lalele galbene şi steaguri româneşti pasagerilor sosiţi, relatează BTA.
Local
Au fost aprobate documentațiile pentru elaborarea propunerilor de proiecte în vederea obținerii de finanțări nerambursabile prin Centrul Municipal de Cultură.
Local
Teodora Ciunta, condamnată la ani grei de închisoare de Tribunalul Arad, a încercat să scape de judecătorul care a preluat dosarul.
Local
Municipalitatea desfășoară în această perioadă ample lucrări de întreținere a spațiilor verzi de pe malul Mureșului, menite să asigure un peisaj armonios și un mediu sigur pentru toți vizitatorii.
Local
Polițiștii examinatori din Arad, judecați pentru luare de mită, încearcă să tergiverseze procesul.
Local
Evenimentul rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21. Potrivit primelor informații, oferite de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, în accident au fost implicate două autoturisme.
România
Liderul PNL, Ilie Bolojan, nu crede că președintele Klaus Iohannis se va întoarce în partid, după încheierea mandatului, el menționând că „epoca Iohannis s-a încheiat în PNL”.
2
România
Polițiștii români l-au depistat, miercuri, pe fugarul Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, iar în prezent sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, potrivit oficialilor din Poliția Română.