ARAD. Ce poate fi mai frumos decât zâmbetul mulţumitor al unui copil? Care, deşi prea timpuriu încercat de viaţă, ştie să zâmbească întorcând toată căldura sufletească pe care o simţi când le stai în preajmă.
ARAD. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă închiderea unor tronsoane de drumuri naţionale. Motivul îl reprezintă sărbătoarea Rusaliilor, de luni, 4 iunie.
ARAD. Zeci de firme au fost declarate inactive de către Fisc, chiar înainte de Sărbătorile Pascale.
ARAD.Comercianţii s-au adaptat crizei: carnea de miel poate fi achiziţionată şi cu bonuri de masă.
ARAD. Mai puţini decât în alţi ani şi cu bugete mai mici, cei plecaţi la muncă în străinătate se întorc de sărbători în ţară.
Local
Cu mesaje pro-Europa, pro-NATO și anti-dictatură, aproximativ 200 de tineri arădeni au ieșit vineri seară să protesteze.
Mapamond
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, să transmită Ucrainei invitaţia de aderare la NATO, relevă o scrisoare consultată vineri de Reuters.
Mapamond
Programul electoral al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) cere ieşirea Germaniei din UE, părăsirea zonei euro şi revenirea la marca germană, încetarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice, măsuri împotriva migraţiei ilegale şi anularea sancţiunilor impuse Rusiei pentru a fi reluate importurile de gaz rusesc, relatează vineri agenţia EFE.
România
Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17:00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.
România
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, ci și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
Local
„Noi băieții din Arad așteptăm bulangii la proteste. Vă oferim două soluții... Ori săriți în aer... ori luați foc”, este unul dintre mesaje. Protestele sunt programate să aibă loc azi, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
4