Judeţul Arad este, timp de câteva zile, capitala umorului românesc. Totul are loc în cadrul „Festivalului de satiră şi umor”.
MACEA.Timp de trei zile, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de Satiră şi Umor Sătesc „Gura Satului”.
MACEA. A XV-a ediţie a Festivalului de Satiră şi Umor Sătesc „Gura satului” de la Macea.
MACEA. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Adrian Ţolea, împreună cu primarul localităţii Macea, Ioan Mercea, au anunţat startul Festivalului Internaţional de Satiră şi Umor Sătesc „Gura Satului”, care se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână. „Vor participa concurenţi din trei ţări, iar din România vor fi reprezentate 12 judeţe”, a anunţat Mercea.
BERLIN - Legenda fotbalului Jurgen Klinsmann a pierdut un
proces în care a încercat să
interzică folosirea în presă a unei
fotografii în care el apare răstignit.
proces în care a încercat să
interzică folosirea în presă a unei
fotografii în care el apare răstignit.
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni în care afirmă că peste tot în lume există, din păcate, manifestări extremiste, punctând că „avem o răspundere comună să ne opunem ferm ideologiilor care alimentează disensiunile și neîncrederea”.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei susține că elevii săi s-au pregătit foarte bine înainte de meciul cu Oțelul. Dar, în același timp, atenționează conducerea clubului.
4
UT Arad
„Sunt un jucător tehnic, inteligent, generos și un adevărat playmaker. Sper să obținem toate punctele cu Oțelul și să aducem bucurie suporterilor și clubului.”
1
UT Arad
Jucătorii au fost înștiințați că nu se mai contează pe ei. Pot pleca atunci când își doresc.
5
România
Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare Cod galben de intensificări de vânt ce vizează mai mult de jumătate din județele țării, ce va fi în vigoare până duminică dimineața.
România
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, transmite Agerpres.
Local
Echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit, în decursul anului 2024, la 67.070 de cazuri.
ARADON Sport local
ARAD. Ultima rundă din sezonul regulat din Liga a III-a la fotbal se joacă azi, de la ora 15. Pe noi ne interesează partidele din seria a IX-a, căci acolo sunt echipele din județul nostru.