Avocatul Radu Scorobete a atacat decizia Curţii de Apel Timişoara prin care a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, salută intrarea în vigoare a ordonanţei care modifică procedura fiscală. „ Conform OUG nr.8/2014, Fiscul nu mai poate pune poprire pe conturi mai devreme de 30 de zile de la data informarii contribuabililor.
Local
Vineri, sâmbătă și duminică, pompierii arădeni au intervenit în 83 de situații de urgență petrecute pe raza județului.
ARADON opinii
Să crești pensiile pentru 3,5 milioane de pensionari și să fii votat de 1,76 milioane de români, asta înseamnă să pierzi alegerile și președinția.
UT Arad
„Trebuie să avem încredere, vreau ambiție, un pic de agresivitate acasă și să reușim să luăm cele trei puncte”.
ARADON opinii
Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor, secondat de Elena Lasconi a produs o undă de șoc în România.
3
Local
După ce Tribunalul Timiş a decis să îi trimită în judecată pe poliţiştii şpăgari, aceştia încearcă să scape de proces la Curtea de Apel.
3