Diagnosticul a fost confirmat în cazul unei învăţătoare şi al unei educatoare. Zeci de copii se află sub tratament preventiv.
Chiar în prima Duminică a lui Mărțișor, în Duminica Ortodoxiei, în Duminica biruinței dreptei credințe asupra tuturor învățăturilor greșite, la fel ca și în alte județe din țară și în Arad s-a înființat Asociația Părinților pentru Ora de Religie – APOR.
ARAD. Societatea Noua Dreaptă Arad consideră că eliminarea orelor de religie din programa şcolară constituie un atac la identitatea naţională.
Înscrierea la ora de religie în şcoli, subiect de discuţie în Comisia pentru Învăţământ a Camerei. După cum transmite Mediafax, predarea religiei în şcoli şi faptul că înscrierea la ora de religie se va putea face doar pe baza unei cereri în scris a părinţilor a generat, astăzi, discuţii în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaților.
Arad. Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, a anunțat în cadrul conferinței de presă de la PSD că după finalizarea concursului pentru inspectori generali școlari urmează să fie organizat concurs și pentru funcția de director de școală.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.