Masinile vechi importate reprezinta in prezent numai 15% din piata auto second hand, fata de 30% in 2010, cauza scaderii fiind majorarea taxei de poluare incepand cu 1 ianuarie.
O serie de autobuze foarte vechi vor fi înlocuite cu altele second-hand care vor fi cumpărate de Compania de Transport Public Arad.
ARAD. Nu e ușor să vinzi articole second hand. Regulile de comercializare sunt destul de stricte chiar dacă e vorba de produse purtate și uzate. Comisarii de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Arad au verificat modul în care operatorii economici respectă prevederile legate de comericalizarea produselor second hand. Au fost verificaţi 30 operatori și s-au depistat deficienţe la 27 dintre ei.
Numarul de autoturisme importate a inregistat o crestere de 85% in cursul anului 2012, ajungand la 175.000 de unitati.
Victoria arădeană a trimis campioana pe locul 5 la finalul sezonului regulat.
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
„Te-am susținut, m-am certat cu toată lumea pe aici pentru tine, vreau o reacție din partea ta”.
1
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
3